de Cezar Danilevici
Subiect destul de cunoscut în coaching, nevoile sunt elemente de la care se porneşte pentru a înţelege comportamentul unei persoane. În training-uri, se fac deseori analize de nevoi. Iar cel mai utilizat model pentru nevoile individuale, sau cel mai popularizat, este cel descris de Abraham Maslow sub forma ierarhiei sau piramidei valorilor, model ce porneşte de la nevoile de bază sau fiziologice (hrană, apă, locuinţă, sănătate), trece prin nevoia de siguranţă, apoi prin cea de iubire şi apartenenţă la un grup, apoi prin nevoia de prestigiu, respect şi statut social, pentru a ajunge la vârful piramidei, la nevoile spirituale de cunoaştere (cognitive), de frumos (estetice) şi în final, nevoia de creştere (autoactualizare) şi de ajutor al celorlalţi oameni (transcedentală).
Eric Berne, iniţiatorul Analizei Tranzacţionale, a descris însă un alt model al nevoilor umane, mai puţin cunoscut. Este un model al nevoilor ce pun în mişcare orice persoană, nevoi ce stimulează imediat o acţiune şi care au fost asociate foarte plastic şi metaforic cu o nevoie fiziologică bine-cunoscută: foamea. Berne a identificat şase nevoi (hungers), pe care le voi trece în revistă pentru a deschide nişte perspective noi în înţelegerea psihicului uman. Ele explică multe comportamente umane ciudate sau dificil de înţeles prin prisma piramidei Maslow tradiţionale. Cunoaşterea acestor nevoi facilitează şi luarea unor decizii inteligente în viaţa personală sau profesională, dar şi o înţelegere a comportamentului grupurilor de oameni.